In vizor

O nouă grădiniță pentru copiii din Valea Ursului

Primăria Comunei Miroslava planifică să depună o cerere de finanțare pentru construcția unei noi grădinițe cu program prelungit. Această clădire va fi amplasată în satul Valea Ursului și va putea să găzduiască 12 grupe de copii. Valoarea totală a investiției se ridică la 26,2 milioane lei, iar fondurile vor fi accesate prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea 6 „O regiune mai educată”. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 12 luni.

Accesul principal, atât pentru pietoni cât și pentru vehicule, va fi realizat din drumul principal de acces situat pe partea sudică a terenului, asigurând legătura cu strada Iazului și, ulterior, cu artera principală de acces spre oraș prin DJ248A.

În ședința din 30 ianuarie 2024, Consiliul Local Miroslava a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici aferenți acestui proiect.

Suprafața totală a terenului destinat construcției este de aproape 4.000 metri pătrați, dintre care suprafața construită desfășurată va fi de 1.825 metri pătrați, iar suprafața utilă totală va fi de 1.484 metri pătrați. Clădirea va avea regimul de înălțime P+2E, cu o înălțime maximă propusă de 10,85 metri, fiind proiectată pentru a se integra armonios în peisajul zonei și a se alinia stilului arhitectural al clădirilor din apropiere. Pe lângă clădirea principală, proiectul va include și un loc de joacă de 223,15 metri pătrați, spații verzi de 1.190 metri pătrați, o grădină de flori, o platformă pentru depozitarea deșeurilor, locuri de parcare, precum și alei pietonale, scări și rampe de acces.

Pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, va fi amenajată o rampă de acces.