
Conform informațiilor obținute, se pare că tânăra nu a respectat indicatoarele rutiere, iar autoturismul pe care îl conducea a fost lovit în plin de trenul Roman-Buhăiești. Victima a rămas încarcerată, iar pompierii din Neamț, primii ajunși la fața locului, au reușit să o elibereze rapid din fiarele mașinii.
“A fost un accident feroviar la Dăgâța, la ora 18:30 a fost un TIM (terapie intensivă mobilă) dirijat la caz). Victima, o femei de 28 ani, cu politraumatism, traumatism cranio cerebral sever, edem cerebral, fractură bază de craniu, traiecte de fractură la nivelul osului temporal stâng și drept, peteșii hemoragice F-P-T, pneumonie de aspirație, fractură clavicula stângă, rraiect de fractură arc posterior coasta 2 stângă, aspect infiltrat al rădăcinii mezenterului, fără alte elemente posttraumatice.A mers in secția de Anestezie și Terapie intensivă de la Spitalul de Neurochirurgie in stare foarte grava”, a detaliat Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.