Breaking News

Siegfried Mureșan, nominalizat pentru funcția de premier

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, joi, că îl propune pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan.

„Bună seara! Suntem la mai mult de patru luni după ce guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură și, în acest interval, am avut sute de ore de discuții, împreună și separat, cu partidele politice, pentru a găsi o soluție de ieșire din această criză.

O să spun direct: am văzut la partide multă preocupare electorală și mult mai puțină preocupare pentru interesul național. Ba chiar un șef de partid mi-a spus în privat: «Asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea». Și nu e în regulă.

Pentru că meseria noastră și faptul că trăim din banii oamenilor înseamnă că trebuie să ajungem noi la un compromis, astfel încât să reușim să negociem problemele sau, în fine, aspirațiile, dacă sunt diferite, ale categoriilor sociale, profesionale din țara noastră.

România are nevoie de guvern și rectificare bugetară. Astea, bineînțeles, sunt niște tehnicalități, dar de ele depinde viața curentă a oamenilor și ce pot să cumpere, cum pot să-și desfășoare viața și nu numai acum, ci și pe un termen mediu de acum încolo.

Deci România are nevoie de un guvern. Nu avem o majoritate conturată, în ciuda tuturor acestor ore de discuții, și atunci am ales să desemnez, să propun pentru poziția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partide la consultări. Și această persoană este Siegfried Mureșan.

Este o persoană, dincolo de faptul că a fost propus de cele trei partide, este o persoană care are o experiență în Parlamentul European, o persoană care a negociat de-a lungul timpului lucruri importante, deci are expertiza pentru această poziție.

Am vorbit cu domnul Mureșan și mi-a solicitat un timp de gândire, pe care îl respect. Deci domnul Mureșan rămâne prima opțiune pentru mine în acest moment și aștept să-mi confirme sau să-mi infirme înainte de a publica decretul în Monitorul Oficial.

Oricine ar fi în poziția asta, dat fiind configurația parlamentară și date fiind opțiunile pe care partidele le-au exprimat și public și azi la consultări, sarcina primului ministru desemnat va fi una dificilă.

În orice caz, indiferent de cum o să ieșim din această ecuație, eu sunt convins că România va rămâne pe traseul pro-occidental și va îndeplini angajamentele și dintre aceste angajamente, inclusiv cele care vizează traiectoria fiscală și relația noastră cu finanțatorii.”

Ulterior, Siegfried Mureșan a anunțat că acceptă propunerea.

Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL și vicepreședinte al Partidului Popular European, se află în centrul negocierilor pentru formarea viitorului Guvern. PNL, USR și UDMR l-au desemnat în iunie 2026 drept propunere comună pentru funcția de prim-ministru. Mureșan are un profil politic construit în mare parte la Bruxelles, unde activează de mai bine de un deceniu și unde s-a remarcat în special prin activitatea din zona bugetară și prin pozițiile sale privind politica europeană.