Politica

Siegfried Mureșan, după desemnarea lui Veștea: A fi european înseamnă a respecta regulile

Eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan vorbește despre respectarea regulilor, după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de premier pe Adrian Veștea, fără a consulta partidele sau formațiunea din care acesta face parte.

”Situația actuală este importantă pentru democrația din România, nu doar pentru Partidul Național Liberal. Va trebui să ne apărăm democrația și România europeană așa cum am făcut-o de mai multe ori în ultimii ani”, a scris pe Facebook eurodeputatul liberal.

”A fi european înseamnă a respecta regulile”, a mai comentat Mureșan, într-un mesaj laconic.

În cadrul PNL au apărut deja fisuri, mai mulți lideri liberali din teritoriu anunțându-și sprijinul pentru Adrian Veștea.

Exit mobile version