In vizor

Permis doar pe telefon: cetățean prins la volan fără drept de conducere

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean R. Moldova, care a fost depistat conducând un autovehicul, deși nu avea acest drept.

În data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 01.40, un echipaj format din polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca-ITPF Iași a oprit pentru control în localitatea Stânca un autoturism înmatriculat în R. Moldova, condus de un bărbat, în vârstă de 25 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, bărbatul a declarat că nu are asupra sa permisul de conducere, însă a prezentat o fotografie pe telefon cu un permis de conducere similar celor emise de autoritățile din R. Moldova, cu datele sale de identificare și fotografia sa.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noștri au constatat că bărbatul nu figurează ca fiind posesor al unui permis valabil.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Exit mobile version