Spitalul de Obstetrică și Ginecologie ‘Cuza Vodă’ din Iași, cea mai mare maternitate din Moldova, își reorganizează activitatea Ambulatoriului pentru a facilita accesul pacientelor la consultații și pentru a reduce timpul de așteptare.
Managerul unității medicale, ec. Robert Dâncă, a declarat că noul program permite prezentarea la consultații de luni până joi între orele 08:00 și 17:00, iar vineri între 08:00 și 14:00.
Conform sursei citate, în Ambulatoriu vor acorda consultații toți medicii din unitate, inclusiv profesorii universitari, conferențiarii și specialiștii cu experiență, fiecare urmând să asigure activitate în acest serviciu cel puțin o dată pe săptămână.
‘Ambulatoriul este prima interacțiune a pacientului cu spitalul. Înainte de internare, pacientul trebuie evaluat într-un serviciu de ambulatoriu sau să beneficieze de spitalizare de zi. Avem o clădire modernă, reabilitată în urmă cu aproximativ nouă ani, care arată foarte bine. Am decis să extindem programul de activitate pentru a veni în sprijinul pacientelor’, a declarat managerul Maternității ‘Cuza Vodă’.
O altă noutate, susține acesta, este introducerea unui serviciu de Call Center pentru programări. Pacientele se pot programa telefonic, fără să mai fie nevoite să se deplaseze la ghișee pentru stabilirea consultațiilor.
Reorganizarea Ambulatoriului face parte din măsurile prin care Maternitatea ‘Cuza Vodă’ urmărește să crească accesibilitatea serviciilor medicale pentru pacientele din Iași și din întreaga regiune a Moldovei.
