
Trei bărbați din Iași au fost amendați, în repetate rânduri, în interval de câteva ore, după ce au provocat un scandal în cartierul Nicolina. Cei trei au fost implicați într-o altercație pe data de 21 august 2026, în jurul orei 21:00. Aceștia au fost amendați inițial, însă scandalul a continuat până după ora 00:00.
Totul s-a petrecut pe strada Minervei, în apropiere de Școala „Vasile Conta”. Inițial, oamenii au sunat la Poliția Locală pentru a reclama faptul că trei indivizi s-au luat la bătaie. Un echipaj a fost la fața locului, a făcut liniște și a aplicat amenzi. Ulterior, la câteva ore, oamenii au sunat din nou pentru același motiv, însă la fața locului mai erau doar două persoane.
„Eu am intrat în tura de noapte puțin mai devreme, iar imediat, undeva după ora 00:00, am fost sesizați prin apel la dispecerat, privind faptul că, în cartierul Nicolina, strada Minervei, la un local cu jocuri de noroc are loc o altercație între 3 indivizi. Am ajuns la fața locului. Erau doar doi bărbați, unul dintre ei consuma băuturi alcoolice, iar celălalt fuma. Cel care consuma alcool în public a fost amendat, însă celălalt avea o atitudine sfidătoare. Ne spunea că nu avem ce să îi facem, el e curat, nu a făcut nimic. Ne trimitea acasă. Tot felul de lucruri. A refuzat inițial să se legitimeze, însă am discutat cu el și l-am convins. Între timp, am aflat de la colegii noștri că au mai intervenit în zonă, deoarece a mai fost scandal în urmă cu câteva ore. L-am legitimat pe individ și am descoperit că avea buletinul expirat de un an, așa că l-am amendat. Ulterior, el ne-a înjurat, iar din nou i-am aplicat amendă”, a declarat Andrei Nache, polițist local din Iași.
A fost găsit și al treilea individ
La doar câțiva metri a fost găsit și al treilea individ, Sebastian A., care se apucase de băut, de supărare, într-un parc. La un moment dat, a spart sticlele de vin, fapt ce a atras atenția polițiștilor. Inițial, bărbatul de 40 de ani nu a vrut să colaboreze cu polițiștii, însă ulterior a recunoscut că a fost implicat în scandal. În total, cei trei indivizi implicați în scandal au primit amenzi de peste 6.000 de lei, în doar câteva ore.
„După ce au plecat cei doi indivizi, am mers pe esplanada Nicolina, unde am auzit zgomote de sticle. Era al treilea individ implicat în scandal. Acesta s-a bătut cu ceilalți doi. Îl cunoaștem, a mai avut incidente. După scandal, își luase două sticle de vin, pe care, de supărare, le-a spart. Desigur că a fost amendat pentru tulburarea liniștii publice și pentru consum de alcool”, a mai precizat polițistul local Andrei Nache.
Nu a fost pentru prima oară când cei trei bărbați au fost amendați de către polițiștii locali din Iași, însă este foarte posibil ca, pe viitor, istoria să se repete.