Un autoturism a intrat în coliziune cu o căruță în zona localității Miclăușeni, comuna Butea. Impactul a fost puternic, iar două persoane aflate în atelaj au fost găsite conștiente în momentul sosirii echipelor de salvare.
La locul intervenției au ajuns echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași, precum și ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean. Accidentul este în dinamică, iar starea victimelor este atent monitorizată.
La fata locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos, cu echipajele aferente si două echipaje medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
