In vizor

Cursuri gratuite de chimie și anatomie la UMF Iași, pentru viitorii mediciniști

Amfiteatrul Mare al Institutului de Anatomie (strada Universității nr. 16), găzduiește două cursuri gratuite destinate candidaților care doresc să participe la examenul de admitere organizat de UMF Iași pentru facultățile de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie: un curs de chimie organică, programat la ora 9.00, și un curs de anatomie, care va începe la ora 11.30.

Curs de Chimie Organică

Tematica abordată: Amine: aspecte teoretice și aplicații.

Cei interesați să participe sunt rugați să completeze formularul disponibil la:

Participanții vor fi selectați în ordinea înscrierilor, iar formularul se va dezactiva odată ce locurile sunt ocupate.

Curs de Anatomie

În aceeași zi, 1 martie, între orele 11.30 și 13.30, la Amfiteatrul Mare al Institutului de Anatomie, va avea loc un curs gratuit de anatomie, condus de prof. univ. dr. Cristinel Stan, cu un număr limitat de 110 locuri disponibile.

Cursul va explora capitolul „Sistemul limfatic și imunitar” din manualul „Anatomie și fiziologie umană pentru admiterea la facultățile de medicină”, Krumhardt B, Alcamo IE, Barron’s & Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș.

Înscrierea se face prin completarea formularului disponibil la:

Cei 110 participanți sunt selectați în ordinea înscrierilor. În momentul în care locurile s-au ocupat, formularul de înscriere se dezactivează.