In vizor

Accident în Deleni, o persoană a ajuns la spital

Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost informat despre un accident rutier petrecut pe DN28 B, în apropierea localității Maxut, comuna Deleni, județul Iași.

În incident au fost implicate două autoturisme, iar o victimă conștientă era încarcerată.

La fața locului au fost trimise de urgență o autospecială de intervenție dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță pentru acordarea primului ajutor.

La sosirea echipelor de intervenție, s-a constatat că în accident erau implicate două autoturisme cu trei persoane, dintre care una era blocată în interiorul unui vehicul.

După procesul de descarcerare, victima a fost evaluată medical și transportată la spital cu diverse traumatisme.

Celelalte două persoane au refuzat să fie examinate medical și să fie transportate la spital.

Cazul este în continuare investigat de autorități.