
âUn bărbat de 52 de ani din Iași a fost amendat de către polițiștii locali deoarece și-a reparat mașina în mijlocul străzii. Relu R. s-a trezit cu polițiștii lângă el în timp ce lucra la autoturismul său Volkswagen. Vecinii au făcut reclamații deoarece pe stradă s-a scurs ulei și era mizerie. Conform legii, cetățenii nu au voie să își repare autoturismul pe domeniul public, decât în cazul unei urgențe.
Bărbatul a fost extrem de revoltat, însă la final s-a ales cu 1.500 de lei amendă.
Deranjați de faptul că bărbatul își repară mașina, oamenii au sunat la Poliția Locală, iar la fața locului a ajuns un echipaj. Relu. R. a fost extrem de revoltat și a reacționat agresiv la adresa polițiștilor.
„Am fost trimiși, prin dispecerat, la fața locului, după ce mai mulți cetățeni au contactat Poliția Locală, privind faptul că un bărbat își repară mașina în stradă și a făcut mizerie. Acolo l-am găsit pe proprietar, lucra la mașină. Era o pată de ulei pe carosabil, care putea fi periculoasă pentru celelalte mașini. I-am precizat faptul că, în H.C.L. nr. 54 din 2020, este specificat că nu este permis să își repare mașina într-un loc public. Acesta a devenit recalcitrant, fiind agresiv verbal pentru faptul că am vrut să îl oprim. A început să țipe. Noi i-am explicat foarte clar care este situația de drept”, a declarat Valentin Croitoru, polițist local din Iași
„Având în vedere situația, am aplicat o sancțiune de 1.500 de lei persoanei respective. Nu puteam să dăm doar un avertisment, mai ales că au fost reclamații de la cetățeni. În cele din urmă, a plecat de la fața locului și a precizat că va chema o platformă să ridice autoturismul. Într-adevăr, multă lume a reacționat, precizând că a fost o sancțiune prea dură. Legea este clară și egală pentru toată lumea. În zona Alexandru, Dacia, locuiesc mii de oameni. Sunt, zilnic, zeci de sesizări. Este o zonă foarte mare. Dacă am trece cu vederea orice ilegalitate, atunci cu siguranță s-ar simți”, a mai precizat polițistul local Valentin Croitoru.
Bărbatul din Iași tot s-a ales cu amendă, deși a încercat să îi convingă pe polițiști că nu a greșit cu nimic. Însă, legea nu a fost de partea sa.