
Întrebat ce îl ține pe loc în momentul de față pe Ilie Bolojan să accepte funcția de premier, reședintele Nicușor Dan a dat un răspuns enigmatic.
“Am un răspuns cu trei litere, dar nu o să dezvălui”, a spus el într-o conferință de presă susținută în Ucraina.
Întrebat dacă există varianta ca să nu fie premier unul dintre liderii celor patru partide care negociază un program de guvernare, președintele Nicușor Dan a spus că “pentru moment nu s-a avansat o astfel de variantă”.
“Există varianta unul din liderii partidelor, există varianta rotativă, există varianta tehnocrat din afară”.
Referitor la depășirea calendarului privind primul draft de măsuri și apropierea termenului pentru o desemnare a premierului, șeful statului a susținut că este încă posibilitatea ca numele prim-ministrului să apară săptămâna aceasta.
“Posibilitatea asta încă există, dar nu e o promisiune, nu e un calendar. Eu cred că suntem destul de aproape cu discuțiile. Așa cum v-am spus …, pe celelalte capitole, care corespund cu celelalte ministere, lucrurile sunt agreate, la fel, pe anumite chestiuni mai trebuie o dezbatere politică între lideri, dar nu sunt mari probleme de consens. Mai sunt de stabilit niște mecanisme de funcționare a acestei Coaliții, raportul prim-ministrului cu conducerile de partid, lucruri de felul ăsta”.
Tensiuni între partide
Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, în ședința de joi liderii PSD și USR și-au adresat acuzații grave și s-au amenințat chiar cu datul în judecată. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, le-a propus ședințe de terapie.
Cei care s-au contrat au fost actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, și fostul ministru USR Cristian Ghinea.
Scandalul a plecat de la banii alocații pentru spitalele din PNRR.
Se pare că în acest scandal ar fi intervenit Kelemen Hunor, care a a recomandat o terapie de cuplu.