Eveniment

Percheziții DNA la Primăria Iași privind verificarea unor documente de la Serviciul Resurse Umane

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni asimilate faptelor de corupție, mai multe percheziții având loc, marți, în cadrul Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Iași și la domiciliile unor funcționari.

Potrivit unui comunicat al DNA Iași, în urma obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în mai multe birouri aflate în sediul Primăriei, iar când împrejurările vor permite, vor fi oferite detalii suplimentare.

Reprezentanții Primăriei Iași au anunțat, într-un comunicat de presă, că primarul municipiului, Mihai Chirica, a fost informat despre acțiunea procurorilor, dar nu are nicio calitate în acest dosar și nu a fost prezent la percheziții.

”În legătură cu prezența unor forțe ale Poliției și Jandarmerie la sediul Primăriei Municipiului Iași în cursul dimineții de astăzi, 17 iunie, aducem la cunoștință faptul că acțiunea se referă la verificarea unor documente care țin de Serviciul Resurse Umane. Precizăm că, așa cum prevede legislația în vigoare, primarul Mihai Chirica, în calitatea sa de conducător al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Iași, a fost informat de această acțiune, iar procedura legală presupune aducerea la cunoștință a acțiunii de către anchetatori. Subliniem faptul că primarul Mihai Chirica nu are nicio calitate în acest dosar și nu i s-a solicitat prezența la desfășurarea procedurii care se derulează în acest moment la sediul Primăriei Municipiului Iași”, au transmis reprezentanții instituției.

Conform sursei citate, Mihai Chirica își desfășoară în continuare activitatea conform agendei, iar în perioada 18-20 iunie va participa la târgul internațional Eurasia Rail Fail 2025, care va avea loc în Istanbul, la invitația autorităților turce.