
Tragedie în comunitatea medicală din Iași: un medic militar, căpitan dr. Sânziana Lovin, în vârstă de 50 de ani, a fost găsită spânzurată în dimineața zilei de duminică, 27 iulie 2025, în locuința sa din satul Breazu, comuna Rediu. Descoperirea șocantă a fost făcută de fiica sa, o tânără de doar 19 ani, care locuia împreună cu mama ei.
Apelul la 112 a mobilizat de urgență echipaje ale Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani, care s-au deplasat imediat la fața locului. Din păcate, cadrele medicale sosite nu au mai putut face nimic pentru a salva viața femeii.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat cadavrul femeii, de 50 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. De asemenea, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Iași.
Vecinii și cunoscuții medicului sunt în stare de șoc. Sânziana Lovin era cunoscută drept o profesionistă dedicată, cu o carieră respectată în cadrul structurilor medicale militare din Iași. Nimeni nu ar fi putut anticipa un asemenea gest extrem.
Ancheta este în plină desfășurare, iar anchetatorii nu exclud nicio variantă la acest moment, urmând ca rezultatele necropsiei să clarifice exact cauza morții.