
În cadrul Comisiei de Circulație a Primăriei Iași a fost discutată data de începere a șantierului de la liniile de tramvai din Copou. Acesta trebuia să înceapă încă de la începutul lunii august, însă lucrările au fost decalate. Astfel, conform noilor discuții, în ultima săptămână din luna august 2026, constructorul va demara procedura.
Proiectul are termen de finalizare 18 luni, iar circulația va fi afectată, fiind închise treptat mai multe tronsoane. Parcarea la bulevard va fi complet interzisă, iar ca alternativă va fi folosită strada Sărărie.
În ultima ședință a comisiei s-a discutat în special despre șantierul din Copou, care trebuia deja să înceapă. Primăria a amânat procedura, deoarece lucrările de pe strada Sărărie nu sunt finalizate, iar CTP Iași încă nu a finalizat licitația pentru achiziționarea a 20 de autobuze articulate second-hand. Astfel, membrii comisiei au stabilit că, la finalul lunii august, vor începe, în sfârșit, lucrările de la linie.
„În cadrul ședinței de la Comisia de Circulație s-a discutat în special despre șantierul de la liniile de tramvai din Copou. Conform celor discutate, lucrările vor începe în ultima săptămână a lunii august 2026. Vor fi făcute etapizat, pe tronsoane. Se va lucra atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, încercând să fie menținut transportul public, pe cât posibil, pe timpul zilei. Vorbim aici de autobuze. Acum se așteaptă finalizarea lucrărilor de pe strada Sărărie, ca să existe alternative de circulat. Pe timpul nopții vor fi sensuri de mers blocate complet pe bulevardul Carol, pentru a putea intra toate utilajele și echipajele. La ședință au fost prezenți și reprezentanții firmei Conest, care au precizat cum vor proceda în acest sens”, a declarat Florin Cuzuc, polițist local și membru în Comisia de Circulație a Primăriei Iași.