Politica

Autoritatea Electorală Permanentă propune ca un partid să fie înființat de 100 de persoane, nu de 3

Președintele AEP Adrian Țuțuianu spune că în prezent sunt partide formate din membrii aceleiași familii, iar unele formațiuni cer sedii de la RA APPS.

”Propunerea pe care o face Autoritatea Electorală Permanentă este ca un partid politic să se înființeze cu minim 100 de membri, cetățeni români, având exercițiu drepturilor electorale, cu cerința reprezentării ambelor sexe. Propunerea noastră clarifică, în mod expres, aplicarea deciziei Curții Constituționale 75/2000”, a declarat vineri Țuțuianu, într-o conferință de presă.

”Sunt convins că vor fi și reprezentanți ai societății civile, probabil și partide politice care vor spune în continuare că este suficient să ai trei membri. Ce am constatat în practică este că foarte multe partide politice de care poate nici n-ați auzit, sunt înființate de membrii aceleiași familii. Trei membri, patru membri, cinci membri. Unele dintre ele au făcut, de exemplu, solicitări pentru acordarea de spații la RA PPS, în condiții pe care le cunoașteți că nu sunt neapărat cele de piață”, a explicat el decizia AEP de a modifica această prevedere.

Autoritatea Electorală Permanentă a elaborat proiectul de lege privind partidele politice, document ce reformează cadrul juridic actual, aliniindu-l la standardele europene și la practica ultimelor decenii.

Reglementările propuse acoperă întregul parcurs al unui partid, de la constituire și înregistrare până la reorganizare, dizolvare și radiere.

Sunt ”clarificate regulile privind identitatea partidului, drepturile membrilor, organizarea internă, patrimoniul, fundațiile politice și organizațiile de campanie”, precizează AEP.

Totodată, procedurile de înregistrare și registrele sunt propuse a fi transferate în responsabilitatea Autorității Electorale Permanente și digitalizate, cu păstrarea controlului judecătoresc.

Proiectul elaborat de către AEP urmărește ”un echilibru între autonomia partidelor și cerințele de transparență, integritate și protecție a drepturilor politice”.

”Proiectul mută legea partidelor de la un cadru centrat pe înregistrare și reguli generale la unul care reglementează întregul ciclu de viață al partidului, cu mai multă transparență, democrație internă, protecție a membrilor, disciplină financiară și digitalizare, păstrând însă autonomia politică a formațiunilor și controlul instanțelor”.

Autoritatea Electorală Permanentă va organiza pe 27 august 2026 o dezbatere la care vor participa reprezentanții partidelor politice parlamentare și ai grupurilor parlamentare.