
Mai mulţi angajaţi ai Primăriei Iaşi au fost audiaţi luni de procurorii DNA în dosarul referitor la dispariţia unei cantităţi importante de păcură din depozitele CET Iaşi, în acelaşi dosar fiind cercetat şi edilul Mihai Chirica.
Printre cei care au venit la sediul DNA Iaşi pentru a da declaraţii în faţa procurorilor se numără purtătorul de cuvânt al Primăriei ieşene, Sebastian Buraga, dar şi Alexandra Chirilă, consilier juridic al Primăriei.
Sebastian Buraga a confirmat în momentul în care a ajuns la DNA Iaşi că este vorba despre Dosarul Păcura, dar că nu ştie de ce a fost chemat.
Pe 27 mai au fost făcute percheziţii în mai multe birouri din cadrul Primăriei Iaşi, procurorii DNA fiind însoţiţi de jandarmi.
Potrivit unor surse judiciare, este vorba de un dosar referitor la dispariţia unei cantităţi importante de păcură din depozitele CET Iaşi.
Primarul Mihai Chirica a fost audiat pe 22 aprilie la sediul DNA Iaşi în acelaşi dosar, el precizând atunci că a fost întrebat dacă există o evidenţă a acestei rezerve.
Întrebat de jurnalişti, la ieşirea din sediul DNA, în ce calitate a fost audiat, Mihai Chirica a răspuns: “În calitate de primar”.
Chirica a explicat că ar fi vorba de o “dilemă” legată de rezerva de stat şi că a oferit procurorilor toate detaliile.
“Înţeleg că este o dilemă referitoare la rezerva de stat de păcură şi am fost întrebat dacă avem o evidenţă a acestei rezerve. Avem doar ce ni s-a pus la dispoziţie de către ANRSPS (Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale – n.r.). Urmează ca prin expertize, pe care noi, din fericire, le-am făcut şi ştim care este traseul păcurii, să se lămurească şi dumnealor”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Surse din cadrul anchetei susţin că ar fi vorba de câteva sute de tone de păcură aflate în stocurile CET Iaşi la rezervele de stat care ar fi dispărut în urmă cu câţiva ani.