
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași a fost solicitat să intervină în urma unui accident rutier produs în municipiul Iași, pe strada Libertății, în care au fost implicate două autoturisme.
La locul solicitării s-au deplasat autospecială de intervenție și stingere cu modul de descarcerare din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, cu 5 subofițeri si un echipaj tip B din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
În urma impactului a rezultat o singură victimă, o femeie însărcinată (aproximativ 34 de săptămâni), care se afla în stare conștientă, neîncarcerată. Echipajul medical i-a acordat primul ajutor calificat, constatând ca victima a suferit contuzii toracice existand suspiciune de fracturi costale si posibil pneumotorax.
Victima a fost preluată de ambulanța SAJ și transportată la spital, pentru investigații suplimentare și monitorizarea sarcinii și tratament de specialitate.