Fostul manager interimar al Muzeului Național Brukenthal Alexandru Chituță este, începând de joi, noul manager interimar al Palatului Culturii – Complexul Muzeal Național Moldova.
‘Vin la Iași cu mare bucurie, vin într-un loc în care s-au întâmplat lucruri foarte bune. Sunt bucuros pentru că vin într-o instituție care a funcționat foarte bine, astfel că presiunea este mult mai mare pentru a rămâne la același nivel. Mai mult decât atât, va trebui să ridic ‘ștacheta’ cu o treapă în plus’, a declarat presei noul manager interimar al Palatului Culturii – Complexul Muzeal Național Moldova, Alexandru Chituță.
Acesta a ținut să mulțumească fostului manager interimar, Andrei Apreotesei, care, tot de joi, și-a reluat funcția de manager al Ateneului Național din Iași.
‘Mulțumesc fostului manager pentru că a avut viziune, a știut și a avut o strategie de a duce Palatul într-o altă etapă. (…) Îl invit de pe acum pe Andrei (Apreotesei – n.r.) să vină în Palatul Culturii oricând dorește. Ușile sunt deschise de fiecare dată când își dorește să vină. Așa este normal’, a mai declarat Alexandru Chituță.
La declarațiile de presă ale noului manager interimar al Palatului Culturii a fost prezent și Andrei Apreotesei. El a declarat jurnaliștilor că aceasta este o etapă firească dintr-un parcurs profesional.
‘Este o etapă firească în viața profesională a fiecăruia dintre noi. Mă întorc acasă, la Ateneu, unde avem în derulare mai multe proiecte. Vorbim de Cinema Dacia, de Cinematograful Tineretului, clădirile de pe Cuza Vodă, finalizarea lucrărilor de la Sala Unirii’, a declarat Andrei Apreotesei.
Alexandru Chituță a fost manager interimar al Muzeului Național Brukenthal din 2022 până în primăvara acestui an.
