Politica

Moțiunea de cenzură PSD-AUR, depusă la Parlament. Simion: A fost semnată de 253 de parlamentari

PSD-AUR au depus marți la Secretariatele generale de la Senat și Camera Deputaților, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Birourile permanente reunite ale Parlamentului urmează să stabilească un calendar pentru dezbatere și vot.

UPDATE

PSD a anunțat printr-un comunicat de presă că a reușit să asigure sprijinul unei majorități parlamentare pentru moțiunea de cenzură împotriva prim-ministrului Ilie Bolojan.

“Astfel, PSD va realiza o schimbare profundă în modul de guvernare, așa cum a solicitat marea majoritate a cetățenilor români. PSD subliniază că depunerea și adoptarea unei moțiuni de cenzură împotriva unui premier lipsit de legitimitate și fără sprijin parlamentar reprezintă un proces democratic, reglementat la nivel constituțional. Acest mecanism a fost prevăzut în Constituția României tocmai pentru a preveni un blocaj guvernamental provocat de refuzul premierului de a accepta o realitate politică ce nu-i mai permite să își exercite funcția de conducere a Guvernului”, a transmis formațiunea.

PSD consideră că incapacitatea premierului Ilie Bolojan de a-și respecta partenerii de guvernare și de a fi receptiv la problemele și îngrijorările românilor a afectat semnificativ actul de guvernare și a produs numeroase blocaje instituționale.

“Din cauza orgoliilor și încăpățânării politice a premierului, România a ajuns în recesiune, consumul s-a prăbușit, producția a scăzut, iar inflația a retezat puterea de cumpărare a cetățenilor. Ar fi fost iresponsabil din partea PSD să nu intervină pentru a opri acest declin economic și social. Dincolo de discursul demagogic, premierul Bolojan nu a reușit să implementeze nicio reformă autentică în cele 10 luni în care a condus Guvernul României. Insinuarea că a reformat România prin tăieri de venituri, prin creșteri de taxe, prin sărăcirea populației și prin sufocarea fiscală a IMM-urilor și a antreprenorilor români denotă o înțelegere rudimentară a mecanismelor economice și o deconectare totală de la realitățile din România”, se mai arată în comunicat.

Partidul adaugă că retragerea sprijinului politic al premierului Ilie Bolojan și demiterea sa prin mecanismul democratic al moțiunii de cenzură deschid calea pentru formarea unui guvern funcțional, care să fie condus de un premier capabil de colaborare.

“În contextul geopolitic complicat în care ne aflăm, România are nevoie urgent de o conducere coerentă, fără blocaje și fără orgolii politice, care să poată asigura buna administrare și relansarea economică”, au conchis social-democrații.

+++

Liderul AUR, George Simion, a anunțat marți că moțiunea de cenzură a fost depusă la Parlament și a fost semnată de 251 de aleși PSD, AUR, POT, SOS România, Pace – Întâi România și parlamentari neafiliați.

De asemenea, Simion a spus că este fals tot ceea ce se susține în spațiul public, și anume că AUR și PSD se vor alia pentru guvernare.

Simion a spus că s-ar hazarda dacă ar spune că AUR face alianțe cu cineva, pentru că partidul său vrea revenirea la democrație și la alegerile anulate din 2024. 

Deși în 2024 a spus că nu va bate palma niciodată cu PSD, George Simion spune acum că nu a zis așa ceva niciodată, el afirmând că nu va face o Coaliție de guvernare cu PSD. Nici nu crede că prin pactul de acum cu PSD, AUR și-a înșelat alegătorii.

În timpul conferinței de presă, Simion a spus că a primit un mesaj text pe telefon și, de fapt, 253 de parlamentari au semnat moțiunea, nu 251, așa cum anunțase inițial.

Pe toată durata conferinței de presă, confruntat cu propriile declarații în care critica și folosea cuvinte injurioase la adresa PSD, George Simion a evitat acum să mai critice social-democrații sau să-i facă hoți și corupți.

Prezent la Radio România Actualități, liderul extremist AUR, George Simion, a anunțat că “vor fi peste 245 de semnături”.

“Nu vom avea emoții, va trece fără probleme. AUR, partidul votat cel mai mult de români, nu mai vrea acest Guvern. Voința poporului este să revenim la democrație”, a declarat el.

Pentru ca Guvernul să fie demis sunt necesare cel puțin 233 de voturi. PSD, AUR, SOS România, PACE – Întâi România, POT și parlamentari neafiliați au semnat moțiunea de cenzură și spun că o și votează.

Un anunț oficial este așteptat la ora 14:00, când George Simion are programată o conferință de presă la Parlament. Șeful PSD, Sorin Grindeanu, a plecat la Paris pentru o întrevedere cu Yaël Braun-Pivet, președintele Adunării Naționale a Franței.