In vizor

Ambulanțe împotmolite în noroi, la Iași. Un bebeluș și un bărbat au murit

Filiala ieşeană a PSD acuză conducerea Consiliului Judeţean Iaşi de lipsă de responsabilitate şi cere modernizarea urgentă a unui drum judeţean, după ce ambulanţele nu au putut ajunge la doi pacienţi din judeţ, din cauza noroiului. Cei doi pacienţi, un bebeluş şi un bărbat de 52 de ani, au murit, înainte ca echipajele medicale să ajungă la ei.

PSD Iaşi afirmă, luni, că două tragedii petrecute pe acelaşi drum judeţean din comuna Mădârjac arată ”în cel mai dureros mod posibil, cât de periculoasă poate deveni nepăsarea administrativă”.

”Pe DJ 282E există aproximativ şase kilometri de drum neasfaltat, care după perioadele cu precipitaţii devine extrem de dificil de parcurs, inclusiv pentru autospecialele de intervenţie. Când ambulanţa sau pompierii nu pot ajunge la timp, nu mai vorbim despre un disconfort rutier, ci despre un risc real pentru viaţa oamenilor. Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a avut aproape şase ani pentru a rezolva această problemă, iar modernizarea drumului se află încă în faza de documentaţie, fără o finanţare clară pentru execuţia lucrărilor”, a declarat preşedintele PSD Iaşi, deputatul Bogdan Cojocaru.

Totodată, liderul local PSD întreabă retiric câţi oameni trebuie să mai moară pentru ca drumul respectiv să fie modernizat.

”Viaţa locuitorilor din judeţul Iaşi nu poate depinde de ploaie, de noroi sau de noroc. Câţi oameni trebuie să mai moară pentru ca preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi să îşi recunoască incompetenţa şi să îşi asume responsabilitatea pentru situaţia în care a ajuns infrastructura rutieră din judeţ? După două tragedii pe acelaşi drum, explicaţiile birocratice nu mai pot ţine loc de soluţii”, a afirmat deputatul PSD Bogdan Cojocaru.

Liderul PSD Iaşi consideră că tragediile petrecute în judeţul Iaşi nu pot fi privite ca simple incidente administrative, el amintind şi de cazul bebeluşilor care au murit la spitalul de copii din Iaşi.

”Copiii care au murit în urma problemelor de la Spitalul de Copii «Sfânta Maria», oamenii care îşi pierd viaţa pentru că ambulanţa nu poate ajunge pe un drum judeţean – toate aceste tragedii nu pot fi privite separat. Ele arată un tipar periculos de nepăsare administrativă. Din păcate, pentru ieşeni, Costel Alexe a ajuns să fie perceput mai degrabă ca un cioclu politic al administraţiei judeţene, decât ca un preşedinte preocupat de siguranţa oamenilor”, a mai spus liderul PSD Iaşi.

La rândul său, Cristian Stanciu, liderul grupului consilierilor judeţeni PSD Iaşi a cerut Consiliului Judeţean Iaşi să intervină de urgenţă pentru modernizarea drumului judeţean de la Mădârjac.

”Consiliul Judeţean Iaşi trebuie să intervină de urgenţă pentru aducerea acestui tronson de drum la nivel de practicabilitate, astfel încât ambulanţele, pompierii şi echipajele SMURD să poată ajunge la timp la oamenii care au nevoie de ajutor. În paralel, solicităm inventarierea urgentă a tuturor drumurilor judeţene care pot deveni impracticabile şi care pot bloca accesul echipajelor de intervenţie”, a declarat Cristian Stanciu.

Un bebeluş născut prematur a murit în urmă cu câteva zile în localitatea ieşeană Mădârjac, după ce ambulanţa s-a împotmolit în noroi la aproximativ doi kilometri de locuinţa de la care s-a făcut solicitarea. Alte două ambulanţe au fost trimise la intervenţie pe alte rute, dar au ajuns în momentul în care copilul era deja decedat.

Pe 23 februarie, un bărbat de 52 de ani, cu probleme cardiovasculare, tot din localitatea Mădârjac, a decedat înainte să ajungă ambulanţa, autospeciala blocându-se de asemenea în noroi.

Viceprimarul comunei Mădârjac Costică Vieru a declarat presei că drumul respectiv este administrat de Consiliul Judeţean Iaşi şi că s-au făcut numeroase sesizări de-a lungul timpului la CJ, Prefectură sau ISU.

La ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri din Iaşi a afirmat că tronsonul de drum judeţean cu probleme este inclus în masterplanul de transport şi că ”documentaţia tehnică este în curs de elaborare”.